Ar putea reincepe programul "Casa verde"

31 martie 2014

Romania trebuie sa aiba o piata care sa ofere solutii tehnologice pentru protectia mediului in vederea atingerii standardelor europene in acest domeniu, a declarat ministrul Mediului si Schimbarilor Climatice, Attila Korodi.

“Tara noastra poate sa aplice si sa atinga standardele in domeniul protectiei mediului, daca piata care ne ofera solutii tehnologice este efervescenta, are capacitate financiara si tehnologica de a implementa ceea ce noi credem ca trebuie sa facem pentru perioada urmatoare. Am ajuns la ora actuala, cu evolutia tehnologiilor, prin implementarea strategiilor de dezvoltare durabila, prin implementarea unei legislatii europene coerente si aplicate pentru a garanta standarde de viata corecte si de calitate pentru cetatenii europeni, ca tehnologiile pe care le folosim pentru a ne dezvolta sa ne ajute ca activitatea noastra umana sa fie din ce in ce mai mult ecofriendly”, a spus ministrul Mediului

El a adaugat, totodata, ca exista o noua lege cadru in ceea ce priveste managementul deseurilor, lege care „ne obliga sa regandim o serie de Hotarari de Guvern sau Ordine de Ministru, venind cu imbunatatiri semnificative: vom deschide noi domenii pe deseuri, cum ar fi de exemplu domeniul deseurilor din industria de constructii”.

„Administratia Fondului de Mediu este veriga cea mai importanta pentru noi, Ministerul Mediului, prin care putem sa facem ca, pe cateva domenii-nisa, sa largim posibilitatea de a crea noi oportunitati de afaceri. Doresc ca programul „Casa verde” sa reinceapa. Programul care viza persoanele fizice sa intre din nou pe rol si zeci de mii de familii din Romania sa spuna ca, nu numai din punct de vedere al constrangerilor legislative, dar si din punct de vedere al avantajelor provenite din utilizarea acestor tehnologii, se fac pasi”, a completat ministrul.
Sursa: rNews