De la 1 aprilie 2014 vom plati in plus la factura de energie electrica

05 martie 2014

De la inceputul lunii viitoare, facturile la energia electrica se vor rotunji cu 5-6 lei. Motivul scumpirii il reprezinta majorarea de catre Autoritatea Nationala de Reglementare in Energie (ANRE) a cotei de certificate verzi pe care furnizorii de electricitate trebuie sa o indeplineasca pentru anul trecut, potrivit realitatea.net.

Cota a crescut la 0,224 de certificate verzi pe MWh, fiind cu 88,5% mai mare fata de nivelul de 0,1188 certificate verzi pe MWh pentru 2012.
Impactul acestei decizii a ANRE se va vedea in facturile pe care le vor achita consumatorii casnici, dupa intrarea in vigoare, la 1 aprilie, a noilor reglementari. Suma poate sa nu para mare, insa la aceste cheltuieli se mai adauga scumpirea carburantilor, tot de la 1 aprilie, cu circa 50 de bani pe litru, fapt care va determina cresteri de preturi in lant.

De asemenea, energia electrica se va scumpi anul acesta si ca urmare a liberalizarii pietei, precum si a introducerii taxei pe stalp. Deocamdata, o evaluare concreta a impactului pe care o va avea acest nou bir asupra costurilor suportate de consumatorii individuali nu poate fi facuta deoarece, desi taxa a intrat in vigoare de la 1 ianuarie 2014, nu au fost inca aprobate normele metodologice de aplicare a ordonantei prin care aceasta a fost instaurata.

sursa; ziarulunirea.ro