Programul Casa Verde, 2013

18 februarie 2013

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat, luni, ca nu stie daca si cand ar putea incepe programul Casa Verde, in conditiile in care exista un numar de aproximativ 300.000 de decizii definitive ale instantei pronuntate in favoarea cetatenilor care au solicitat restituirea taxei de poluare.

Din pacate, din bugetul Fondului pentru Mediu constituit din veniturile prin colectarea taxelor, cea mai mare parte, 70% cel putin, se duce catre restituirea fostei taxe auto, restituire catre cetateni. Pentru luna ianuarie, am avut incasari din inmatricularea masinilor la nivelul Administratiei Fondului pentru Mediu de 14 milioane de lei si am avut de restituit catre cetateni o suma in cuantum de 19 milioane de lei, fapt pentru care, impreuna cu Ministerul de Finante si Ministerul de Justitie, trebuie sa gasim acele solutii prin care cetatenii sa isi poata primi sumele declarate ca fiind luate in mod ilegal prin sistemul de justitie”, a afirmat Rovana Plumb.

In acest context, ministrul a explicat ca este foarte greu de spus daca programul Casa Verde va putea fi pornit.

Este foarte greu in momentul de fata sa putem spune daca va porni sau nu Casa Verde, chiar daca va porni, nu va fi doar pentru persoane fizice. Va trebui sa se intre si pentru persoane juridice”, a spus ministrul Mediului.

Sursa: www.energyonline.ro

Vezi arhiva cu stiri si noutati